PRIMĂRIA RUCĂR

"Evoluţia se bazează pe comunitate şi cooperare." Bruce Lipton

Rucăr scurtă istorie a unei lungi vremi

       Rucken, Rufam Arborem, Rutbom, Rucalau sunt diferitele nume pe care le-a purtat aşezarea de pe malurile Dâmboviţei de-a lungul timpului. Astfel s-a consemnat, în colbuite şi îngălbenite hronici, istoria unei aşezări care a fost locuită neîntrerupt de-a lungul a peste 2000 de ani de istorie tumultoasă.
Un fapt extrem de interesant care a trecut aproape neobservat dar care merită subliniat e acela că Rucăr-ul a fost partaş în mod direct sau indirect la toate marile evenimente ale istoriei noastre cu această "ispravă" neputându-se lăuda foarte multe localităţi din Romania. Cumpăna a două mari ţări:
Transilvania şi Ţara Românească, vamă domnească vreme de aproape trei secole, loc trecut în istoria şi cultura românească prin strădaniile profesorului Gheorghe Pârnuţă – pomenit cu diferite ocazii de Titu Maiorescu, Nicolae Bălcescu, Alexandru Vlahuţă, Ioan Slavici, Barbu Ştefănescu Delavrancea, Nicolae Iorga sau George Coşbuc. Peisajele naturale deosebit de frumoase au fost imortalizate pe pânzele pictorilor Nicolae Grigorescu sau Carol Popp de Szatmary.
     Din punct de vedere istoric cele mai vechi urme de locuire datează de pe vremea stăpânirii romane, în Scărişoara fiind descoperite urmele unui castru roman pazit de cohorta a II-a "Flavia Besorum" din Moesia Inferioară. Prima aşezare întărită de tipul unei cetăţi medievale, Cetatea Damboviţei de pe Orăştie, datează de la începutul secolului al XIII-lea, fiind construită din raţiuni politico-militare evidente deoarece ţinea sub control drumul care lega prin culoarul Rucăr-Bran, Ţara Românească de Transilvania. Prima atestare documentară oficială a satului datează din 19 noiembrie 1377, aici Rucăr-ul fiind denumit Ruff Arbor. Menţiunea cu pricina apare într-o diplomă prin care regele Ludovic al Ungariei promitea saşilor brasoveni ca le va uşura vama ce aveau să plateasca la Rucăr în cazul in care vor izbuti să cucerească Ţara Româneasca.
Iată deci că în a doua jumatate a secolului XIV Rucăr-ul era deja o aşezare importantă fiind vama domnească fapt care îi dădea dreptul la numeroase privilegii la care se adaugă şi venturile importante care rezultau din intensa activitate comercială care se desfăşura între cele doua ţări
românesti.
     Secolele XV-XVI marchează apogeul frontului antiotoman românesc, iar Rucăr-ul a fost martor la confruntările dintre Radu de la Afumaţi şi Mehmed Bei iar Vlad Ţepes în 1459-1460 a poposit un timp la Rucăr înainte de a intra în Transilvania. În vremea în care Mihai Viteazul se afla la Rucăr la 7 octombrie 1595 alături de trupele lui Sigidmund Bathory se povesteşte că un vulture mare s-a prăbuşit peste cortul prinţului Bathory provocând multă zarvă, discuţii şi superstiţii religioase.
Momentul de glorie al satului dintre munţi a fost la sfârşitul lui iunie 1848 când guvernul provizoriu al revoluţiei din Ţara Românească s-a refugiat vreme de 2 săptămâni aici de frica intervenţiei turceşti astfel că Rucărul a fost vreme de 2 săptămâni capitala ad-hoc a Ţării Româneşti.
Războiul de independenţă din 1877-1878, cele două razboaie mondiale, precum şi rezistenţa anticomunistă din perioada postbelică a probat încă o dată curajul şi voinţa locuitorilor. Străveche vatră de cultură, Şcoala Nr.1 din Suseni are peste 315 ani vechime, fiind leagăn al unor iscusite meşteşuguri tradiţionale precum torsul, ţesutul, prelucrarea lemnului.
    Posibil loc de naştere al Mioriţei, Rucăr-ul priveşte înapoi cu mândrie şi înainte cu încredere. Agroturismul, ecologia, deschiderea către lume promit un viitor mai bun pentru cei care rezistă, încă, tentaţiei urbane. Într-un magnific arc peste trei milenii, nepotul navighează pe internet ascultându-şi bunicul care încă un sezon va urca cu oile pe unul din munţii care înconjoară aşezarea.
Iar Dămboviţa curge liniştită ​şi limpede...

Prof. Vlad Tudor

Lasă un răspuns